Artefactele vieții de elev în comunism

Daniela Popescu – Asociația Culturală “Istoria din casă în casă”

Instaurarea regimului comunist în România a însemnat mult mai mult decât o serie de evenimente și etape politice, în realitate, complexitatea procesului preluării puterii este argumentată și de faptul că a controlat, sub o formă sau alta, fiecare segment activ al societății: de la economic la juridic, de la entități publice la cele private, de la cultură la sistemul educațional și, nu în ultimul rând, la viața cotidiană. În cadrul Raportului politic al Comitetului Central la Congresul P.M.R. din 21 februarie 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej anunța o viitoare reformă în educație, care: „trebuie să deschidă elementelor celor mai valoroase și înzestrate ieșite din popor calea spre cele mai înalte trepte ale științei” (Scînteia, 23 februarie 1948) ceea ce avea în realitate să direcționeze cadrul politico-juridic al sistemului educațional al epocii sale: cadrele didactice aveau să fie păstrate în sistem sau selectate după criteriul convingerilor sau apartenenței politico-ideologice marxist-leniniste iar promovarea celor care beneficiau de sistemul educațional preuniversitar, precum și admiterea în ciclul superior era conexă mediului de proveniență, a statutului social, cu „origini sănătoase” proletaro-țărănești și nu strict meritocratice și calitative, ceea ce, în fond, însemna nu doar o epurare a unui sistem social ci și a valorilor sale și încercarea de substituire a acestora cu unele noi, croite după considerente politice și ideologice, criteriul cantității prevalând în fața calității.

Implicarea regimului în sistemul educațional, în filonul cultural și în sectorul vieții private nu a fost una uniformă, în fapt, fiecare decadă a avut specificitățile sale: cu reforme și legi care vizau „filtrarea” personalului didactic, îmbibarea programei școlare cu conținut politico-ideologic, un realism socialist la indigo cu cel sovietic, ca mai apoi să îl abandoneze și, începând cu anii ʼ70 -ʼ80 prioritate să aibă mai mult valențe pragmatice și mai puțin ideologice: formarea micilor „oameni noi” ca experți ai științelor exacte, forță calificată de muncă pentru a susține ambițiile politico-economice comuniste. Controlul inclusiv asupra sistemului educațional avea ca pseudo-legitimare un argument de ordin ideologic: nevoia pentru societate secondată de datoria Partidului de a crea „omul nou”: „[…] sub conducerea partidului, organele de stat, organizațiile de masă și alte organizații desfășoară o largă activitate politico-educativă de formare a omului nou, constructor conștient al socialismului și comunismului. […] Hotărîtor în înfăptuirea acestor obiective este ridicarea continuă a rolului conducător al partidului în toate domeniile activității politice-educative, creșterea răspunderii și exigenței organelor și organizațiilor de partid în îndrumarea întregii munci de educare a maselor, desfășurată prin intermediul tuturor mijloacelor de influențare politică și al factorilor de culturalizare de care dispune societatea noastră.”*

Transpus în practică, acest lucru însemna că raporturile principale ale sistemului educațional preuniversitar, școli-inspectorate, inspectorate-minister, funcționau mai întâi în raport de subordonare față de partid; programa școlară, planurile de lecție, examenele naționale gravitau în jurul directivelor de Partid și al conținutul ideologic al acestora, ceea ce afecta în mod direct veriga cea mai importantă a sistemului educațional: elev-profesor. Programele erau încărcate, accentul era pe cantitatea de informații livrată și asimilată și nu pe dezvoltarea sau valorificarea competențelor specifice și transversale, în termenii prezentului, plus activitățile „extra-curriculare” de participare la defilările și activitățile omagiale ale conducătorilor, munca patriotică sau practica agricolă.

Desigur, putem observa și analiza astăzi aceste aspecte prin legile și decretele epocii, regulamentele interne ale instituțiilor de învățământ, statisticile oficiale, prin tezele și programele-directivă ale diferitelor congrese P.C.R., discursurile liderilor comuniști dar, dincolo de apanajul birocratic și administrativ, acestea pot fi observate și prin artefactele cotidiene ale epocii. Fie că vorbim de viața privată, fie că ne referim la activitatea publică, factorul politic a încercat să nu lase niciun colț în care să nu fie prezent, chiar și doar subliminal.

Vom lua de exemplu artefactele vieții de școală, aceleași obiecte care astăzi au doar rol de instrumente-material de lucru și suport de învățare și pe care elevii și le pot personaliza, în perioada comunistă căpătau valențe și funcții suplimentare – instrumente pe care propaganda își putea grava un anume tip de mesaj către micii „oameni noi” aflați în proces de formare. La o privire mai atentă, putem observa că, cele mai banale obiecte ale vieții cotidiene de școală puteau fi purtătoarele unui mesaj de tip ideologic (ex.: unele gentuțe pentru preșcolari din anii ʼ50 aveau inscripționate colorat versuri ale Internaționalei Comuniste, care îi îndemnau pe cei mici să se implice în lupta partidului, însoțite de imaginea unor copii cu eșarfe roșii mergând spre școală), politic (de pildă, manualele anilor ʼ80 aveau primele pagini rezervate portretului lui Nicolae Ceaușescu), economic (multe dintre copertele caietelor de matematică din anii ʼ60 aveau reclame la C.E.C. cu sloganuri care îi îndemnau pe cei mici să facă economii pentru viitorul țării), naționalist (numeroase caiete din comerț și chiar manualele de istorie de la finalul anilor ʼ70 și din anii ʼ80 aveau imprimate pe copertă portrete ale voievozilor/domnitorilor români sau fotografii cu vestigii istorice dacice). Uniformele școlare, dincolo de aparentul rol al egalității, erau incomplete fără insigne, eșarfe sau alte artefacte pe care erau inscripționate simbolurile partidului. Dincolo de aceste succinte exemple din sfera acaparantă și subliminală a politicului exista și un strop de viață personală pe care ne-o dezvăluie chiar aceleași artefacte: aceleași caiete în interiorul copertelor aveau dincolo de teme sau lecții și desene, glume, declarații de dragoste, versuri ale trupelor occidentale în vogă, fotografii cu actorii celebri din Vest, iar în aceleași uniforme sobre de școală purtate la ore, defilări sau muncă patriotică elevii fentau uneori sistemul și chiuleau în parc sau se pozau alături de grupul de prieteni în curtea școlii. …Și tinerețea găsise mijloace de subzistență în fața regimului. 

* Din gîndirea social-politică a Președintelui României Nicolae Ceaușescu, Educația revoluționară, materialist-științifică – parte integrantă a procesului de formare și dezvoltare a conștiinței socialiste, a omului nou, constructor al socialismului și comunismului, Editura Politică, București, 1985,  pp. 137-138.

Programa și manualele școlare

În primii ani de la instaurarea comunismului, manualele unice erau în bună măsură traduceri integrale după unele sovietice cum de altfel erau în mare parte schimbările produse prin reforma învățământului din 1948. Programa școlară și manualele începeau să fie „politehnizate” și deveniseră suprasaturate de cuvintele cheie ale primului deceniu comunist: „lupta de clasă”, „materialism dialectic”, „dușmanul burghezo-moșieresc”, „ilegalist”, „chiabur”, „gospodărie colectivă”, „câmpul muncii”, „spiritul democrației populare” ș.a. Interesant de observat este că atât reforma învățământului din 1948, cât și legile învățământului din 1968 și cea educației din 1978 punctau clar prevalența științelor exacte  „potrivit nevoilor economice și social-culturale” (11/1968), urmate de „istoria și geografia națională” (175/1948). Doar că intenția de a „ridica nivelul cultural al poporului” (art. 1. 175/1948) avea în spate realitatea închiderii sale într-o bulă ideologică care să legitimeze în fața opiniei publice regimul.

Cultura și istoria occidentală, istoria popoarelor, evenimentele internaționale care au schimbat lumea în diferite epoci istorice dispăreau din programă,  rămânea în schimb doar istoria națională doar că fragmentată cronologic și tematic, formulată în limbajul politic de lemn, mitizantă și cu ample trăsături naționale. De la copertă (de cele mai multe ori portretizând personaje istorice naționale apărătoare ale integrității naționale sau moștenirii dace – ca pe coperta manualului de clasa a XII-a, ediția 1978 – sau picturi/scene cu tematici similare, de tipul picturii în acuarelă a lui Costache Petrescu portretizând un grup de manifestanți pentru revoluția de la 1848 – ca pe coperta manualului de clasa a IX-a ediția din 1979) la paginile de titlu alocate nu doar autorilor ci și fotografiei lui Nicolae Ceaușescu (în ediția manualului de clasa a IX-a ediția din 1979). 

Urmând filele manualului de clasa a IX-a din 1979 prima lecție începe, predictibil, cu „formarea națiunii române”….doar că trecutul începe cu secolul al XVI-lea când „s-a format limba română literară” (p. 9), continuă cu secolele XVII-XVIII când, „comandanții de oști” precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Iancu de Hunedoara și Ștefan cel Mare devin exponenții „rolului luptei de eliberare și al conștiinței naționale în formarea națiunii” (p. 10) După scurta lecție introductivă de formare a națiunii române urmează „Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu”, în care „poporul a dezlănțuit o luptă deschisă împotriva vechilor orânduieli, atît cele politice cît și cele social-economice, care stînjeneau dezvoltarea societății” (p. 21) De altfel, analizând structura manualului care începe cu secolul al XVIII-lea, continuă tot secolul al XVIII-lea, și se încheie în ultima lecție cu unirea din 1918 observăm că pe durata unui întreg an școlar, cele 14 lecții sunt doar de istorie românească de secol XVIII și puțin de început de secol al XIX-lea, fără contextualizare, cursivitatea axei cronologice sau raportare la planul internațional al epocii.Făcând un arc peste timp, la finalul ciclului liceal, în manualul de clasa a XII-a, găsim periodizarea doar că nu atât după criteriul cronologic cât mai degrabă după unul politico-ideologic. Prima epocă, „epoca străveche și veche” vorbește despre „orînduirea comunei primitive”, despre „statul dac de la Burebista la Decebal”, „Dacia în timpul stăpînirii romane” și „epoca de trecere la feudalism”. Ultima din manual era „epoca contemporană” cuprinzând schematic cele două războaie mondiale și „orînduirea socialistă” și Congresul al XI-lea al PCR (1974). Nu putem să nu remarcăm, dincolo de selecția evenimentelor istorice, terminologia încărcată ideologic și politic, limbajul de lemn și…istoria românilor, dar fără ei.

Fotografii și fragmente:

Istoria modernă a României, Manual pentru clasa a IX-a (autori: Elisabeta Hurezeanu, Maria Totu, Gheorghe Smarandache), Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981, revizuit în 1979;

Istoria modernă a României, Manual pentru clasa a XII-a (autori: Ștefan Pascu, Constantin Daicoviciu, Miron Constantinescu, Hadrian Daicoviciu, Traian Lungu, Gheorghe Smarandache, Alexandru Porțeanu, Ion Oprea, Aron Petric), Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978;Manual de Filozofie. Materialism dialectic și istoric, ediția a II-a (autori: Ion Tudosescu, Mihai Florea, Cornel Popa Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976.

Orele…

Reforma învățământului din 1948 schimba sistemul de notare, de la 1 la 5 (nota maximă) dar se revenea la notarea inițială (de la nota 1 la nota maximă 10) prin Legea nr. 11 din 13 mai 1968 privind Învățământul în Republica Socialistă România(în vigoare până la 25 decembrie 1978) ceea ce însemna că Sfântul Cinci era chiar țelul oricărui elev…conștiincios. Prin aceeași lege ulterioară învățământul liceal era reorganizat în „licee de cultură generală organizate pe secții cu caracter real și umanist și licee de specialitate cu profil variat, potrivit nevoilor economice și social-culturale”, uniformele școlare erau obligatorii iar programul riguros și încărcat, cu ore de curs inclusiv sâmbăta.

Fotografii:

Carnet de identitate, clasa a XI-a, „Școala de băieți nr. 5” din București, actualul „Colegiul Gheorghe Șincai”, anul 1950

Carnet de elev pentru licee și școli profesionale, „Liceul Silvic”, jud. Buzău, 1975

Fotografie în timpul unei ore de curs, clasa a III-a, „Școala nr. 114”, București, 1969.

Legea educației și învățământului nr.28 din 21 decembrie 1978 imprimă și mai mult caracterul politic și politizarea învățământului (cap.1. art.1: „Învățământul – factor principal de cultură și civilizație, de educare a omului nou – asigură înfăptuirea politicii partidului și statului privind pregătirea cadrelor pentru toate domeniile activității economice și sociale pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, ale cunoașterii umane, formarea și dezvoltarea conștiinței socialiste a tineretului, creșterea unor generații temeinic pregătite pentru muncă și viață, devotate patriei, partidului si poporului, cauzei socialismului și comunismului […].”) ceea ce a însemnat intensificarea predării în școli și licee a materiilor care aveau conținut politico-ideologic. 

Mai mult decât atât, această lege impunea și o inegalitate în programă, stipulând și ierarhizând clar care erau materiile considerate importante, în topul ierarhiei fiind științele exacte (art. 10: „Învățământul trebuie sa asigure tineretului o temeinică pregătire în științele fundamentale exacte – matematică, fizică, chimie, biologie – precum și însușirea concepției revoluționare despre lume, cunoașterea istoriei si culturii patriei.”) ceea ce însemna creșterea numărului de ore și discipline și o programă încărcată.

Analizând programa anilor ʼ80 și răsfoind caietele de curs ale acestei generații se pot observa câteva schimbări în zona filonului cultural și literar: în primii ani ai instaurării comunismului în România realismul socialist fusese curentul căruia trebuia să îi fie subscris totul pentru a putea vedea lumina tiparului sau a publicului; scriitorul/artistul era „un ostaș” iar laitmotivele gravitau în jurul discursurilor legate de „lupta de clasă”, „omul nou”, „frontul cultural” – unul uniform și uniformizator.

Dacă începând cu anul 1948, ARLUS (Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică) promova scriitorii de partid, eliminarea scriitorilor clasici din programă și viața culturală românească, pe finalul anilor ʼ60 și începutul decadei 70 constatăm o schimbare a direcției, în mod interesant către trecut, o revizuire a clasicilor de dinaintea începutului comunismului românesc, apariția unei noi generații de scriitori care a abandonat grilele realismului socialist (Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Emil Brumaru, Nichita Stănescu, Geo Dumitrescu ș.a.). Ochii cenzurii și criticii din Partid au criticat multe dintre noile apariții editoriale sesizând îndepărtarea de la realismul socialist de până atunci și caracterul profund politic și ideologic al acestuia. Cu toate acestea, printre „clasicii” realist socialiști din programa școlară de până atunci încep sa revină autori interbelici sau chiar antebelici excluși din programe, biblioteci sau librării, apoi, încep să fie strecurați și autori ai noii generații a anilor ʼ60 și ʼ70 astfel că, în anii ʼ80 lecturile de vacanță, premiile școlare sub formă de cărți începuseră să fie și altceva în afară de texte în limbaj de lemn, ideologie, P.C.R și lupta de clasă.  Ce e drept, alături de o carte bună, primeai două sau trei scrise „în spiritul partidului”.

Aplecându-ne atenția asupra artefactelor vieții de școală, aspectele politice erau imprimate inclusiv pe rechizitele școlare: de exemplu, pe gentuțele de școală sau penarele anilor ʼ50 erau inscripționate versuri ale Internaționalei Comuniste, pe coperțile caietelor de matematică din anii ʼ60 erau imprimate reclame la Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C) iar pe cele din anii ʼ70 și ʼ80 puteai vedea imprimate nu doar animale, tabla înmulțirii sau figuri geometrice dar și figuri istorice, precum cea a lui Mihai Viteazul. Deloc întâmplătoare,  în subtextul vizual al acestora era încercarea de a imprima celor mici prezența Partidului, apartenența tuturor, indiferent de vârstă, la lupta de clasă, spiritul chibzuit de a face economii și de a le depune în conturile statului și spiritul național clădit pe o serie de mituri fondatoare.

Fotografii și texte:

Copertă verso caiet de matematică, anul 1968, reclamă livret de economii CEC: „Iată libretul meu! Dar al vostru?”

Caiet de filozofie, , 1988, fragment din lecția din 21. IX.1988: „Producția bunurilor materiale la baza existenței și dezvoltării societății omenești. Modul de producție și laturile sale.

Conspect

1. Tezele din aprilie 29…

în structura socială s-au produs și au loc schimbări cotidiene în rolul claselor și categoriilor sociale. Au dispărut cu desăvârșire vechile clase exploatatoare, capitaliștii…

Caiet de filozofie, 1988, coperta principală

Caiet de cântece, 1978: „Mulțumim din inimă Partidului”, „Imnul de stat al R.S.R”.

Caiet de teme la citire, clasa a VIII-a, 1982.

„Lectură suplimentată pentru clasa a VIII-a:

1. Vasile Alecsandri – «Teatru»

2. Tudor Arghezi – «1907»

3. Eugen Barbu – «Șoseaua Nordului»

4. Geo Bogza – «Far în noapte», «Priveliști și sentimente»

5. I.L. Caragiale – «Teatru»

6. George Coșbuc – «Fire de tort»

7. Ion Creangă – «Amintiri din copilărie»

8. D. Berciu – «De la Burebista la Decebal»

9. Hadrian Daicoviciu – «Dacii»

10. Alexandru Davila – «Vlaicu-Vodă»

11. Barbu Delavrancea – «Apus de soare»

13. Laurențiu Fulga – «Fascinația»

14. Octavian Goga – «Poezii»

15. Calistrat Hogaș –«Pe drumuri de munte»

16. Eugen Jebeleanu – «Cântece împotriva morții»

17. Nicolae Labiș – «Poezii»

18. Alexandru Odobescu – «Mihnea Vodă cel Rău»

Caiet de fizică, clasa a IX-a, Liceul Industrial nr. 2, Buzău, fragment:

„Problema nr. 12: Un camion, mișcându-se curbiliniu a descris o traiectorie sub forma unui sfert de cerc. Care este distanța parcursă și care este vectorul deplasare?”

Caiet de fizică, clasa a IX-a, Liceul Industrial nr. 2, Buzău coperta 1 & 2

La final de trimestru

Finalul de trimestru însemna o ușoară relaxare și trei evenimente principale: încheierea mediilor, serbarea și festivitatea de premiere. Serbările de iarnă fuseseră periate de conținutul religios, Moș Crăciun era Moș Gerilă iar colindele, cu excepția Plugușorului, erau înlocuite de cântece patriotice. Sfârșitul anului școlar era punctat de fotografiile din curtea școlii alături de colegi și de festivitățile de premiere, devenite deja emblematice pentru perioadă, elevii cu cravata de pionieri, coronițele din flori (artificiale în cele mai multe din cazuri) și, pentru cei conștiincioși premiile – cărțile (majoritatea din literatura populară a epocii) și diplomele de premiu.

Fotografii:

Anul 1969: Elevi la oră, clasa a III-a, Școala nr. 114, București;

Anul 1972: Elevi, fotografie de grup, clasa I-a, Buzău;

Anul 1976:

Festivitatea de premiere pionieri; clasa a II-a, „Școala generală cu clasele I-IV nr. 1”, localitatea Rușețu, jud. Buzău

Eleve în curtea școlii, clasa a XII-a, Liceul industrial nr. 2, Buzău;

Anul 1977:

Festivitatea de premiere de final de an; clasa a III-a, „Școala generală cu clasele I-IV nr. 1”, localitatea Rușețu, jud. Buzău.

Doi colegi de liceu, clasa a X-a, Liceul Silvic Brănești, jud. Buzău

Anul 1982: Fotografii de grup, serbarea de Crăciun, clasa a III-a, jud. Buzău

Anul 1986: Filă dintr-un album foto al promoției 1986, clasa a XII-a, Liceul industrial nr. 2, Buzău, text: „Noi pentru viitor ne pregătim / Și-l populăm pe solul fericirii / Cu brațele-ncordate să-l săpăm / Și să-l udăm cu ploile gîndirii.”

Ce mică-i vacanța mare

Unul dintre cântecele cunoscute ale anului 1983, Ce mică-i vacanța mare (text: Eugen Rotaru) devenise unul dintre cele mai fredonate cântece la începutul verii de către mulți dintre elevii anilor ʼ80 cu toate acestea, festivitatea de premiere în perioada comunistă era organizată cu mare fast și abundență a diplomelor ca artefact al recunoașterii meritelor. Merite care, dacă ne uităm cu atenție la categoriile de diplome, nu se limitează doar rezultatele procesului de învățare ci și la comportament (diplomă de bună purtare), competițiile interne (ex. „Diplomă pentru Cel mai bun legumicultor”, „Diplomă pentru Săritura în lungime” etc. ) și activitatea în cadrul diferitelor organizații școlare (ex. „Diplomă pentru activitate pionierească deosebită” etc.). Analiza diplomelor ca artefact al perioadei comuniste ne poate oferi și o grilă de lectură a epocii: la nivel de programă și materie transpare tendința de a pregăti tineri viitori oameni ai muncii, care să fie pregătiți pentru îndeplinirea obiectivele politico-economice ale regimului; la nivel instituțional sunt artefacte care atestă schimbările juridice și politice (ex. diplomele din 1954 aveau sigla Ministerului Învățământului Public R.P.R, cele de după 1965 aveau sigla Ministerului Educației și Învățământului R.S.R.) sau chiar la nivel administrativ-teritorial (împărțirea și reîmpărțirea pe raioane, comune, regiuni).

Fotografii:

Certificat de absolvire, sigla Ministerului Învățământului Public R.P.R, „Liceul de băieți nr. 5”, București [actualul Colegiul Național Gheorghe Șincai], 4 octombrie 1948;

Diplomă de merit, sigla Ministerului Învățământului Public R.P.R., „Școala elementară de 4 ani, nr. 2”, comuna Rușețu, Raionul F. Sârbu, Regiunea Galați [în prezent Şcoala Generală cu clasele I – VIII Ruşeţu, jud. Buzău], 27 iunie 1954;

Diplomă de merit, sigla Ministerului Învățământului R.P.R., „Școala elementară, nr. 2”, comuna Rușețu, Raionul F. Sârbu, Regiunea Galați [în prezent Şcoala Generală cu clasele I – VIII Ruşeţu, jud. Buzău], 29 iunie 1957;Diplomă premiere, „Premiul I”, sigla Ministerului Educației și Învățământului R.S.R., „Școala generală cu clasele I-IV nr. 1”, localitatea Rușețu, jud. Buzău, 19 iunie 1977.

Organizațiile școlare: Organizația pionerilor

Pentru gloria poporului şi înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului – înainte! era deviza Organizației Pionierilor (prin statutul din 1967) iar răspunsul la acesta era: Tot înainte!, de unde și gluma deceniilor ulterioare „tot înainte, ca pionierii”. Una dintre trăsăturile regimurilor nedemocratice al secolului al XX-lea a fost încercarea de a contura, prin intermediul tinerilor, un caracter tânăr și dinamic al regimului, fie prin instrumentarul propagandei, fie prin intermediul competițiilor și al organizațiilor pentru tineri. Organizația Pionierilor ia naștere în 1945 iar primele detașamente au fost constituite în 1949, adresându-se începând cu 1967 segmentului 9-14 ani care funcționa după un regulament prin care erau stabilite condițiile de a fi membru, legământul („Voi învăța și voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele – Republica Socialistă România; voi fi credincios poporului și Partidului Comunist Român; voi respecta neabătut îndatoririle pionierești.”), îndatoririle, împărțirea pe unități și detașamente, stabilirea unei uniforme, distincții și însemne. Aceasta era cea mai celebră și activă organizație pentru elevi, însă, începând cu anul 1976 a fost înființată organizația „Șoimii Patriei”, adresându-se segmentului de vârstă 4-7 ani având un regulament similar „și care își desfășoară întreaga activitate sub conducerea Partidului Comunist Român” (Regulament, 1977). Segmentului de vârstă 14-30 ani (cf. statutului din 1989) îi era creată Uniunea Tineretului Comunist (U.T.C.), mult mai veche, înființată în anii ʼ20 și care funcționa similar dar mult mai complex, dat fiind și segmentul mai mare de vârstă.

Fotografii:

Diplomă Pionier de frunte, învățământ gimnazial, 1980

Fragment:

Scînteia, „Copiii patriei socialiste e azi viitorii făurari ai României comuniste de mîine”, vineri, 1 iulie 1979, p. 4

Insigne:

Distincția cu Titlul „Pionier de frunte”

Distincția „Roza vânturilor”, clasa II, Concurs de Orientare Turistică, 1978

Insignă „Sînt gata întotdeauna”, a doua emblemă a Organizației Pionierilor, începând cu 1955 până la mijlocul anilor 1960. Deviza era „La luptă pentru cauza Partidului Muncitoresc, fii gata!”. Răspunsul era cel de pe insignă: „Sînt gata întotdeauna!”Insignă „Fruntaș în întrecere” Bronz, 1982.

Stop! Pagina mea…

Vreți să completați acest oracol?

Îi dați o sărutare?

Iubiți persoana oracolului?

Vă plac plimbările?

Ce este dragostea? Dar viața? 

Ce este moartea?

Ce actori preferați?

Ce formații vă plac?

Ce cântăreți preferați?Ce planuri de viitor aveți?

Dincolo de curiozitățile adolescentine, acestea erau câteva dintre întrebările frecvente în oracolele elevilor de clasa a VIII-a sau de liceu pe care le-am întâlnit în câteva din oracolele unor eleve din generația anilor ʼ60 și ʼ80. Completarea „Oracolului prieteniei” era una dintre activitățile de petrecere a timpului liber, întrebările și rubrica de „amintiri” necesitau câteva zile fiind moda adăugării decupajelor din reviste, a desenelor sau fotografiilor.  

Raportându-ne la acestea ca artefacte ale celor două generații observăm preocupările, hobby-urile, preferințele de lectură, planurile de viitor, versurile-clișeu ca un liant între generații (ex.: „Greu este amorul / Grea este iubirea / Dar mai grea ca toate / Este despărțirea”).

Luând ca exemplu un oracol din 1982 la întrebarea „ce actori preferați?” răspunsurile celor 21 de persoane care l-au completat au gravitat în jurul unor nume precum: Amza Pellea, Florin Piersic, Draga Olteanu Matei, Henry Fonda, Bette Davis, Alain Delon, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Victoria Principal, Violeta Andrei, Patrick Duffy, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin. I-am exemplificat fără a-i grupa pe naționalități sau după un criteriu anume, la fel cum i-am regăsit și în oracole. În același oracol, întrebați ce formații preferă, toți cei 21 de respondenți au pus pe primul loc ABBA, alte exemple au fost Boney M, Baccara, Savoy, Roșu și Negru. Cântăreții preferați enumerați cel mai frecvent au fost Dalida, Margareta Pâslaru, Angela Similea, Corina Chriac, Julio Iglesias, Nana Mouskouri, Elvis Presley.

Desigur, sunt doar câteva exemple și nu putem generaliza pe baza unui artefact însă, privind câteva dintre răspunsurile unor tineri, dintr-un oraș de provincie putem observa receptivitatea și interesul pentru cultura occidentală. Nu în cele din urmă, în același oracol aruncăm o privire la întrebarea: „ce planuri de viitor aveți?” iar răspunsurile, mult mai puține decât la celelalte întrebări, au fost doar în aspectul profesional al vieții: preocuparea de admitere la liceu și apoi la facultate.

Texte, decupaje & fotografii:

Oracolul unei eleve de clasa a XI-a, un liceu din București 1965.

Oracolul unei eleve de școală generală, clasa a VIII-a din jud. Buzău, 1981.Oracolul unei eleve de clasa a IX-a, un liceu din București, început în anul 1989 și terminat la începutul anului 1990.

Noi în anul 2000…

Planurile politice, economice și politicile sociale ale Partidului Comunist Român din anul 1989 proiectau o nouă eră pentru comunismul românesc, una schițată încă din anii ʼ70, proiecții care se întindeau până în anii 2000, presa epocii și propaganda lucrau de zor să distribuie aceste proiecții înfloritoare în ciuda realităților economice dezastruoase și gri a „Epocii de Aur”. Presa publica extrase din Tezele pentru Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, în care tinerii trebuiau formați în continuare „într-un spirit revoluționar, combativ”, cu o „conștiință patriotică, devotament „nemărginit față de cauza socialismului și comunismului, a hotărîrii de a face totul pentru înflorirea patriei” și înarmați„cu cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, ale cunoașterii umane”.Revistele și publicațiile școlare sau pentru copii au preluat laitmotivul politic al viitorului anilor 2000 și au publicat articole, testimoniale, desene și versuri antrenante pentru construirea unui viitor care părea mai degrabă politehnic și industrial.

Texte:

Tezele pentru Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, Editura Politică, București, 1989, p. 37: „Uniunea Tineretului Comunist, organizațiile studențești, de pionieri și șoimi ai patriei au datoria să acționeze cu mai multă hotărîre în direcția pregătirii temeinice pentru muncă și viață a tinerilor, a înarmării acestora cu cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, ale cunoașterii umane, cu concepția revoluționară despre lume și viață a partidului nostru. Formarea tineretului într-un spirit revoluționar, combativ, dezvoltarea conștiinței sale patriotice, a devotamentului nemărginit față de cauza socialismului și comunismului, a hotărîrii de a face totul pentru înflorirea patriei constituie o sarcină de onoare a tuturor organizațiilor de tineret și copii.”

Programul-Directivă al Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român cu privire la Dezvoltarea  Economico-Socială a României în Cincinalul 1991-1995 și orientările de perspectivă pînă în anii 2000-2010 – Proiect, Editura Politică, București, 1989:

„În viitorul cincinal, întregul tineret va urma școala de 12 ani. Peste 90 la sută din elevi vor fi cuprinși în liceele industriale, agroindustriale, silvice și economice. Se va perfecționa și moderniza învățămîntul superior în raport cu cerințele economiei naționale, urmărindu-se integrarea organică a acestuia cu producția și cercetarea.  În perioada 1991-1995 învățămîntul va asigura pregătirea profesională a unui număr de aproape 2 milioane persoane, dîndu-se prioritate formării cadrelor necesare pentru activitatea minieră și petrolieră, industria constructoare de mașini, metalurgie, chimie, industria materialelor de construcții, agricultură.”

„Eu in anul 2000”, testimoniale elevi în Luminița, Nr. 5, 1976, anul XXVII, p. 3.

Fotografii:

Scînteia pionierului, anul XVII, nr. 37, 13 septembrie 1967;

Șoimii patriei, 05. IV. 1986, p. 5;

Revista Luminița, Nr. 12, Anul XL,  decembrie 1989, p. 2;

Versuri:

 „Noi, în anul 2000”, Mihai Maximilian, melodie: Horia Moculescu„Părinții anului 2000”,  George Chirilă, în  Scînteia, vineri, 1 iulie 1979, p. 4.