Tinerii hippie în oglinda caricaturii

Cristina Barbu – Muzeul Național de Istorie a României, București

„Nu e loc de noi în lumea voastră,

„Nu e loc de noi în lumea voastră,

Nu-s din noi acei ce ne muncesc

Şi ţin cont de cât de lung am părul,Nu de cum şi cât de mult gândesc.”^[1]

Mișcarea hippie considerații generale

Mișcarea hippie a fost interpretată ca o contracultură, iar, cu privire la acest concept, Russel Duncan susținea idea conform căreia „contracultura a apărut în timpul unei perioade prospere, în care aveau loc proteste. Vestul a fost mai bogat decât a fost vreodată – acest cadru este important. Necesitatea progresului mai mult către promisiunea prosperității, a celor care speră la integrare și la egalitate”.^[2]

În acest timp, un context important pentru Occident, contextul politic, este conturat de Russel Duncan: „Războiul Rece, arme ce se acumulează, iar cursa spațială a alimentat neliniștea că un schimb nuclear între Uniunea Sovietică și Statele Unite era absolut posibil. Acest fapt i-a forțat pe mulți oameni să ajungă la concluzia că ceva a fost rău în neregulă cu sistemul, chiar dacă ei trăiau în economiile post-deficit ale națiunilor occidentale.^[3]

Teoria conform căreia mișcarea hippie depinde de evoluțiile din societatea americană a fost susținută de Anthony Ashbolt, care face referire la Stuart Hall, care „a sugerat că hippie ca subcultură a constituit un moment american”. În primul rând, hippie au fost un produs distinctiv subcultural al societății americane, un efect al boom-ului economic care a creat mai mult timpul liber și a determinat conflicte politice în țară și în străinătate. El a mai afirmat că radicalismul cultural al mișcării a fost bazat pe moduri de experimentare și stiluri de viață, care au provocat noțiunile tradiționale ale timpului și spațiului și „în timp ce hippie au dorit autenticitatea personală, în același timp au fost îmbrăcați în costume colorate și a folosit piața ca spațiu pentru desfășurare”.^[4]

Originile mișcării sunt necesare pentru a fi discutate în continuare, iar după cum afirmă Helfrich Ronald: „Având în vedere dimensiunea și importanța simbolică a Festivalului Woodstock pentru istoricii anilor șaizeci, pentru contracultură și pentru criticii săi, a existat o mică discuție științifică despre aspecte culturale și contexte politice care înconjurau această adunare masivă desfășurată între 15 și 17 august 1969 în orașul Bethel din New York^[5]. Originile contraculturii occidentale hippie se regăsesc în cultura tinerilor. Noua contracultură a oferit o „conștiință subiectivă” de poezie, cântece, dans, magie, leacuri naturale, viață simplă, împărtășire comună și dragoste.^[6]

Mișcarea hippie din Europa de Est

Există diferențe între mișcarea care provine din Statele Unite ale Americii și mișcarea din Europa de Est. Mișcarea hippie, privită ca o contracultură, a apărut în contextul anilor șaizeci, când societatea americană se afla într-o perioadă de prosperitate și societatea a cerut o schimbare. În țările comuniste, înțelegerea protestului a avut implicații profunde, deoarece a implicat sensul libertății individuale și ar fi putut avea consecințe grave, de a fi cercetat și criticat în fața celorlalți până la a fi încarcerat.

Simbolurile contraculturii hippie au fost aspectul specific – pentru bărbați, păr lung și barbă, atât pentru bărbați cât și pentru femei, blugi evazați (adesea confecționați acasă), corzi, mărgele și costume exotice – legăturile personale și cuvintele cod scrise pe pereți i-au adus pe acești tineri împreună. Prin urmare, elementele care i-au ajutat să se recunoască reciproc au fost reprezentate de expresiile și codurile verbale.Diferențele dintre hippies și ceilalți s-au adâncit în Europa de Est. Deși se susține că sentimentul acestora de înstrăinare este similar cu al grupurilor occidentale, în societatea de est, semnificațiile implicate au fost mai profunde, punând în pericol uneori integritatea socială a acestora. William Jay Risch argumentează că „elevii și alți tineri care au devenit hippie în Lviv în anii 1970 au experimentat un sentiment de alienare care nu este cu totul altul decât cel întâmpinat de hippies din Vest, în ciuda intruziunii Partidului Comunist în toate aspectele vieții publice . Familiile și școlile, precum și Tineretul Comunist, au devenit surse de conflict. Tinerii au răspuns la această înstrăinare într-o manieră similară, creând mici spații sociale din grupări spontane și amorfe în locuri precum Cimitirul Sfânta Grădină și Lychakivs’kyj pentru a afirma o identitate alternativă într-o lume postmodernă. Deși pentru societatea sovietică nu este clar că mișcarea hippie era considerată un rival, evenimentul tragic de la 1 iunie 1971, când mii de hippie au fost arestați la Moscova la o întâlnire poate fi un indiciu că au fost sub supraveghere constantă.

Muzica a fost vectorul care transporta mesajele în întreaga lume și le-a dat tinerilor hippie sentimentul de apartenență. După cum a fost studiat, „în mare măsură, hippies și cunoscuții lor din Lviv au împărtășit o identitate care a depășit loialitățile naționale sau regionale. Un sentiment de internaționalism – adică un sentiment de apartenență la o contracultură globală – a fost caracteristic tinerilor hippie din Lviv și din alte orașe sovietice. Muzica de rock britanică și americană a devenit muzica preferată pentru aceștia”.^[7] 1968 a fost recunoscut ca fiind „anul baricadelor” pentru evenimentelor care au loc în Statele Unite ale Americii și în Europa. În acest an, tânăra generație din Cehoslovacia, Iugoslavia și Polonia, în demonstrații și alte forme de protest, a cerut o reformă a comunismului și un respect mai mare pentru drepturile omului. Acest moment este identificat cu această contracultură care a personificat schimbările în societățile de masă în care „protestele au implicat un stil de viață diferit și nu o filosofie politică sau socială articulată. Fiind diferit a implicat un stil de viață diferit care și-a găsit locul în muzica rock sau în mișcarea „hippie”^[8].

„În estul comunist, un număr considerabil de tineri s-au îndreptat în mod similar către muzica rock și, în unele cazuri, către mișcarea hippie la sfârșitul anilor ’60^[9]. Muzica și emisiunile radio au fost căile care au răspândit ideile și au fost un sprijin moral pentru oamenii care s-au simțit prinși în capcană. În cadrul Uniunii Sovietice, în Estonia, cunoscută pentru atmosfera relativ mai relaxată și expunerea mai mare la influențele occidentale, în special prin contactele sale cu Finlanda, influențele contextului politic asupra generației mai tinere s-au manifestat în diferite stadii de dezvoltare care au dus la apariția a unui număr substanțial de trupe beat în Estonia. Evenimentele de la Praga din 1968 păreau să desființeze speranța tinerilor că participarea lor activă la cultura și politica sovietică ar putea să îi mulțumească în orice fel. Aceasta a dus la apariția unei culturi a tinerilor care s-a distanțat în mod deliberat de ideologia sovietică, de normele societale predominante și de practicile oficiale ale culturii tinerilor. Cu cât s-au știut puține despre mișcările de contracultură din Occident, acești tineri au început să se asocieze cu alții din apropiere sau îndepărtați, ale căror corpuri și practici păreau să se materializeze. O abordare mai apropiată a mișcării hippie din sfera sovietică le considerarea acesteia ca fiind o comunitate. Pentru că era un grup extrem de eterogen și amorf, dar nu într-o măsură care să excludă următoarea încercare de a conceptualiza mișcarea în relațiile sale cu noțiunile de putere și renunțare. Terjee Tomistu a realizat o serie de interviuri cu hippies sovietici și concluzionează că „hippies din Estonia sovietică ar putea fi considerați o comunitate de influențe împărtășite, bazată pe angajamentele lor cu imaginarul din exterior și pe de altă parte le-a atras în comunicarea mimetică cu  partenerii lor imaginari la fel ca și în interiorul grupului”.^[10] Această similitudine cu hippies ce reprezintă comunitatea românească, ar putea fi susținută de documentele din arhivele Securității în care investighează numeroase grupuri din diferite părți ale țării care au ținut întrevederi și s-au identificat cu ideile și muzica hippie. Așa cum s-a întâmplat în URSS unde mințile tinere au fost captivate de albumele cunoscute de hippies din Marea Britanie și SUA, care au fost distribuite în mod ilicit, copiate pe casetele de benzi și schimbate în rețele de prieteni și iubitori de muzică, în România generația tânără a ascultat muzica la postul de radio „Europa Liberă” și a adunat fotografii cu trupe.

Stereotipuri și reprezentări: A fi hippie în România

Generația hippie a fost reprezentată în mass-media scrisă și la televiziunea națională. Simbolurile care apar în sursele românești se regăsesc în animațiile sovietice, iar publicul român a avut acces la animațiile sovietice ca „Nu, pogodi!”, care a fost difuzat în România. O altă sursă pentru imaginea generațiilor tinere românești și a mișcării hippie este Transfocator, difuzat în 1968.Pentru a explica originea stereotipurilor, distingem trei abordări teoretice. Abordarea psihanalitică prin care stereotipurile sunt considerate ca fiind rezultatul unui mecanism de apărare prin care sentimentele negative față de sine se schimbă și se proiectează asupra membrilor unui alt grup. Funcția stereotipurilor este aceea de a rezolva unele conflicte interne și de a satisface anumite nevoi personale. Abordarea socio-culturală vede stereotipurile ca fiind rezultatul inevitabil al conflictului dintre grupurile sociale pentru resurse limitate. Stereotipurile servesc pentru a justifica inegalitățile existente și a trata diferite grupuri sociale pentru a-și limita drepturile. Stereotipurile sunt transmise și învățate prin procesul de socializare: părinți, mass-media. Abordarea socio-cognitivă subliniază procesele cognitive de bază în funcționarea umană. Pentru a controla în mod adecvat multitudinea de stimuli sociali, indivizii sunt plasați în poziția de a-și clasifica mediul social și de a se asocia cu fiecare dintre diferitele categorii astfel create. Stereotipurile sunt apoi considerate reprezentări mentale care rezultă din acest proces de clasificare, a cărui funcție esențială este de a simplifica mediul social. Stereotipurile funcționează adesea ca structuri cognitive rigide care distorsionează modul în care sunt receptate informațiile. Interpretarea comportamentelor lipsite de ambiguitate, concentrându-se asupra informațiilor coerente, a memoriei selective pentru elementele de izolare stereotipică, sunt factori care contribuie la menținerea stereotipurilor ambițioase. Informațiile contrastereotipice nu pot schimba un stereotip decât dacă se întâlnesc cu un număr mare de membri ai grupului examinat.^[11]

Modelarea portretului hippie: cenzură și mass-media în România

În rândul studenților și al altor tineri născuți după 1945, a apărut o contracultură la nivel mondial: mișcarea hippie. Influențele din Occident și alienarea din ce în ce mai mare din politică și ideologia oficială a statului au provocat valori acceptate și au jucat un rol în formarea subculturilor care subminează propaganda oficială. Prin urmare, stereotipurile publice ale hippilor au făcut mult pentru a le marginaliza, iar astfel de stereotipuri dezvăluie ipoteze generale despre ordinea social.^[12] Hippies sunt portretizați în reviste și ziare ca indivizi tineri cu păr lung, fără intenția de a munci („Este normal să mă odihnesc. În familia mea generațiile anterioare au lucrat destul”, afirmă un tânăr portretizat în caricatură. Prin urmare, s-a subliniat diferența dintre generații, identificate ca două grupuri sociale opuse, noua generație comunistă și generația tânără.

Anna Fishzon a considerat animația ca o bază a culturii populare sovietice târzii și a declarat că cercetătorii producției culturale socialiste târzii pentru copii au observat că mass-media precum animația, teatrul de păpuși și înregistrările muzicale au fost supuse unei cenzuri relativ ușoare de stat pentru a monitoriza conținutul de subversiune) și, prin urmare, au devenit domenii ale criticii sociale și culturale. De asemenea, a afirmat că „ animațiile, mai puțin cenzurate de la sfârșitul anilor 1960 și 1970 au activat dorința și au modificat fantezia nu prin restabilirea timpului liniar, o reimaginare a stagnării ca temporalitate bizară”.^[13]

Caricaturile românești au fost influențate de animațiile și caricaturile sovietice. Sursele care i-au inspirat pe artiștii români au fost supuși unei cenzuri ușoare de stat. Dificultatea identificării mesajelor politice în mass-media și în creațiile culturale a fost determinată de numărul ziarelor și revistelor greu de supravegheat. Autorii caricaturi au fost membri ai Uniunii Artiștilor, iar dezbaterile din cadrul acestei organizații conturează contextul creării surselor analizate. Pentru a înțelege care a fost procesul care a definit contextul publicării, este relevantă Secția Propaganda și Agitație care oferă informații despre procesul de cenzură. Acesta ocupă un loc central în cadrul Fondului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, fiind una dintre componentele structurale care aduce în prim plan activitățile politico-ideologice și cultural-educative ale Partidului de Stat. Secția Propaganda și Agitație a avut atribuții specifice, cum ar fi exercitarea controlului și asistarea organelor și organizațiilor de partid, de masă și publică în desfășurarea activităților politico-ideologice și cultural-educative. Dincolo de imaginea conturată prin intermediul emisiunilor televizate, un mediu apropiat publicului era reprezentat de presă în care erau conturate stereotipurile cu privire la subiectele urmărite de partid, iar printre acestea putea observa publicarea caricaturilor atât în revista „Urzica”, principala revistă de umor din România, dar și în presa centrală, reprezentată de „România Liberă” sau cea din capitală, reprezentată de „Informația Bucureștiului”.

Atitudini față de tinerii hippie

Poziția ideologică față de generația tânără a fost exprimată în ediția emisiunii Transfocator, difuzată în 1968, produsă de George Pietraru, jurnalist la „Scânteia Tineretului”. Ediția a fost construită ca o abordare sociologică față de hippies. A fost construită ca o serie de interviuri cu tinerii, scriitorul Mihai Stoian, care a jucat rolul apărătorului tineretului, membrii Clubului Atol, care seamănă cu hippies, profesori. Deși ediția este prezentată ca și cum ar fi o analiză obiectivă a unui mișcări hippie din România, este construită astfel încât generație de tineri să fie descrisă ca imitând o mișcare pe care nu o împărtășesc și îi  prezintă pe hippie ca fiind persoanele care nu pot fi integrate în societate, întrucât nu vor să facă acest lucru. Spectacolul începe cu prezentarea atmosferei în centrele culturale, cu un prim-plan pe instrumente muzicale specifice muzicii rock. Un prim interviu este realizat la un Centru Cultural din București, unde introducerea se referă la secțiunile culturale, iar activitatea principală a tinerilor în timpul lor liber este dansul. Reporterul îi întreabă pe tineri dacă cunosc conceptele de îmbrăcăminte și coafură. Electricianul afirmă că a fost hippie, dar a renunțat după publicarea unui articol în „Scânteia Tineretului” pe această temă.

Tinerii care erau suspectați că vor îmbrățișa principiile hippie erau supravegheați. Securitatea aveau un dosar sub numele de „chestia hippie” care se referea la cluburile organizate în 1971 în toată țara. S-a descoperit  că, la 8 noiembrie 1971, o scrisoare a fost trimisă postului de radio „Europa Liberă” de către un anonim care a declarat că face parte din Clubul Regii Liberi. Un alt caz, un student din Brăila, a fost recunoscut că era pe cale să facă insigne de lemn cu numele clubului, numele fiecăruia și cuvântul „hypies” gravat. Scopul clubului a fost să asculte Radio Europa Liberă. După audiții, „făceau comentarii tendențioase. A fost luată măsura de a discuta în mod public 6 persoane”.^[14]

La 3 aprilie 1971 s-a dat un avertisment de Oficiul Județean de Securitate Olt pentru un elev din clasa a zecea, pentru că era un hippie convins, atât „în ceea ce privește murdăria și drogul”. El a fost supravegheat de serviciile Securității alături de alți 5 studenți. Potrivit documentelor, el a organizat un grup intitulat „Colecția ABC” pentru a putea coresponda cu postul de radio „Europa Liberă” și să le transmită cântecele preferate, iar fiecare membru al grupului a luat un „nume conspirativ”.^[15]Un grup de tineri asemănător cu grupurile din URSS, care trăiau în comunități mici, o existență simplă, au fost semnalate în septembrie 1971 când s-a raportat că un tânăr din Valea Frumoasă a organizat o trupă de tineret cu intenția de a fugi în munți și de a duce o existență “liberă”. Un grup similar, cu o idee puternica, a fost recunoscut că exista pe 8 iulie 1971, când Oficiul Judetean Cluj a intrat in posesia unei scrisori din care rezultă ca un elev din clasa a XI-a, fondat un club “hipyes” numit Tamango, al cărui motto a fost ” ceea ce vă interesează, nu ceea ce vă este cerut: „Cu ocazia percheziției la domiciliu au fost confirmate informațiile despre el, unde a amenajat o cameră pe care a ornamentat-o în stilul hipyes, iar în mijlocul peretelui a stabilit semnul Tamango Club pe care a desenat un craniu. Doi dintre ei au făcut un tricou cu semnul clubului, pe care l-au purtat pe litoral și s-au prefăcut că sunt turiști străini”.^[16]

La casa unui tânăr a fost format un grup numit „Yetty -Club”. Tinerii cu vârsta între 21 și 25 de ani au fost identificați ca făcând parte din grup. Initiatorul a fost portretizat ca un „element cosmopolit, arogant, adept al mișcării hipye, cunoscut cu unele manifestări tendențioase”. Membrii grupului s-au adunat în bucătăria de vară a reședinței tânărului, pe care au aranjat-o în stil primitiv, cu picturi preistorice, „figuri grotești”: un cap de bour, Yeti-man combinat cu fotografii de trupe pop, beat, chipuri de femei. Conform dosarului, ”membrii au plătit un abonament lunar de 50 de lei, neplata cărora a atras sancțiuni. Contribuțiile și cheltuielile au fost scrise într-un registru ținut la sediul clubului, iar sumele rezultate au fost folosite pentru organizarea de petreceri cu oaspeți care consumau băuturi alcoolice excesiv și dansau excentric”.^[1]

Atitudinile față de hippies au variat de la fascinația amuzată la revărsarea furioasă. Autoritățile și societatea au exprimat o atitudine negativă față de hippie. Majoritatea caricaturilor îi portretizează ca fiind leneși, ca și cum nu s-ar putea face diferențe de gen. Părul constituia o altă caracteristică care a reprezentat un motiv pentru persecuție. Au fost sfătuiți să-și taie părul, aspectul fiind unul dintre trăsăturile externe care reflectau identitatea acestora. Un tânăr cu părul lung, care a refuzat să respecte normele societății fiind un factor care distrugea regulile și ordinea. Caricaturile ilustrează preocuparea celorlalți cu privire la viitorul generațiilor tinere și nemulțumirea față de comportamentul acestora. Tinerii sunt adesea reprezentați în baruri, cu grupul de prieteni. Sunt prezentate trei tipuri de atitudini: infatuare, indiferență și comportament violent. Scena care ocupă o pagină de revistă este conturată într-un restaurant, cu o parte a personajelor care stau la bar, cu pahare care sunt prezentate în fundal, și pahare de vin, dezordine pe mese, iar unele dintre personaje fumează, iar hainele personajelor sunt tipice pentru tinerii hippie: pantofi, haine decorative și pantaloni evazați: „Familia mea a lucrat de generații … “ arată lipsa de interes pentru muncă, lipsa de reacție și implicare în societate.

O altă ipostază care modelează imaginea tinerilor hippie este dată de accentul pus pe tunsoarea lor, coafura abundentă. Tânărul are pantalonii și tricoul viu decorate, iar tânăra poartă o rochie foarte scurtă. Replica „Când ne vedem …?” face aluzie la părul tânărului, deși inițial se pare că este o discuție între doi tineri dornici să se întâlnească. Această replică este prezentă într-o altă caricatură în care dansează doi studenți cu păr lung, dansul fiind un alt motiv care apare în caricaturi. Tinerii, deși au un costum, accesoriile denotă nonconformismul: dungi, cercuri. De asemenea, pantalonii evazați accentuează această imagine.

În caricatura „Reclamații”, este prezentat un tânăr revoltat la biroul de reclamații. Se pune accent pe antagonismul dintre cele două personaje: muncitorul prezentat ca având o figură senină și tânărul care are păr lung și barbă care are o atitudine ofensivă. Cravata prezintă motivele florale specifice mișcării hippie, iar revolta sa este legată de dificultatea muncii fizice: „sapa m-a făcut să mă simt rău”.Atitudinea față de tineri este prezentată în mai multe caricaturi. Tinerii hippies sunt prezentați în contrast cu alte persoane. Atitudinile frizerilor sunt prezentate celor care le privesc cu teamă: „Ascultă-mă! Aceștia vor dezmembra meseria noastră”. Este interesant că, deși de obicei portretele se fac în opoziție cu modelul de cetățeni, această caricatură prezintă și defectele frizerilor, care sunt considerați lacomi. Caricaturile prezintă uimirea, dar și temerile părinților cu privire la situația precară a tinerilor. Un bărbat în vârstă este prezentat, care, din punct de vedere vestimentar, are o bună situație materială, întrebând cu îngrijorare pe tânărul cuplu despre modul în care își vor câștiga banii, iar aceștia răspund cu seninătate că vor juca la Loterie

La casa unui tânăr a fost format un grup numit „Yetty -Club”. Tinerii cu vârsta între 21 și 25 de ani au fost identificați ca făcând parte din grup. Initiatorul a fost portretizat ca un „element cosmopolit, arogant, adept al mișcării hipye, cunoscut cu unele manifestări tendențioase”. Membrii grupului s-au adunat în bucătăria de vară a reședinței tânărului, pe care au aranjat-o în stil primitiv, cu picturi preistorice, „figuri grotești”: un cap de bour, Yeti-man combinat cu fotografii de trupe pop, beat, chipuri de femei. Conform dosarului, ”membrii au plătit un abonament lunar de 50 de lei, neplata cărora a atras sancțiuni. Contribuțiile și cheltuielile au fost scrise într-un registru ținut la sediul clubului, iar sumele rezultate au fost folosite pentru organizarea de petreceri cu oaspeți care consumau băuturi alcoolice excesiv și dansau excentric”.^[1]

Atitudinile față de hippies au variat de la fascinația amuzată la revărsarea furioasă. Autoritățile și societatea au exprimat o atitudine negativă față de hippie. Majoritatea caricaturilor îi portretizează ca fiind leneși, ca și cum nu s-ar putea face diferențe de gen. Părul constituia o altă caracteristică care a reprezentat un motiv pentru persecuție. Au fost sfătuiți să-și taie părul, aspectul fiind unul dintre trăsăturile externe care reflectau identitatea acestora. Un tânăr cu părul lung, care a refuzat să respecte normele societății fiind un factor care distrugea regulile și ordinea. Caricaturile ilustrează preocuparea celorlalți cu privire la viitorul generațiilor tinere și nemulțumirea față de comportamentul acestora. Tinerii sunt adesea reprezentați în baruri, cu grupul de prieteni. Sunt prezentate trei tipuri de atitudini: infatuare, indiferență și comportament violent. Scena care ocupă o pagină de revistă este conturată într-un restaurant, cu o parte a personajelor care stau la bar, cu pahare care sunt prezentate în fundal, și pahare de vin, dezordine pe mese, iar unele dintre personaje fumează, iar hainele personajelor sunt tipice pentru tinerii hippie: pantofi, haine decorative și pantaloni evazați: „Familia mea a lucrat de generații … “ arată lipsa de interes pentru muncă, lipsa de reacție și implicare în societate.

O altă ipostază care modelează imaginea tinerilor hippie este dată de accentul pus pe tunsoarea lor, coafura abundentă. Tânărul are pantalonii și tricoul viu decorate, iar tânăra poartă o rochie foarte scurtă. Replica „Când ne vedem …?” face aluzie la părul tânărului, deși inițial se pare că este o discuție între doi tineri dornici să se întâlnească. Această replică este prezentă într-o altă caricatură în care dansează doi studenți cu păr lung, dansul fiind un alt motiv care apare în caricaturi. Tinerii, deși au un costum, accesoriile denotă nonconformismul: dungi, cercuri. De asemenea, pantalonii evazați accentuează această imagine.

În caricatura „Reclamații”, este prezentat un tânăr revoltat la biroul de reclamații. Se pune accent pe antagonismul dintre cele două personaje: muncitorul prezentat ca având o figură senină și tânărul care are păr lung și barbă care are o atitudine ofensivă. Cravata prezintă motivele florale specifice mișcării hippie, iar revolta sa este legată de dificultatea muncii fizice: „sapa m-a făcut să mă simt rău”.Atitudinea față de tineri este prezentată în mai multe caricaturi. Tinerii hippies sunt prezentați în contrast cu alte persoane. Atitudinile frizerilor sunt prezentate celor care le privesc cu teamă: „Ascultă-mă! Aceștia vor dezmembra meseria noastră”. Este interesant că, deși de obicei portretele se fac în opoziție cu modelul de cetățeni, această caricatură prezintă și defectele frizerilor, care sunt considerați lacomi. Caricaturile prezintă uimirea, dar și temerile părinților cu privire la situația precară a tinerilor. Un bărbat în vârstă este prezentat, care, din punct de vedere vestimentar, are o bună situație materială, întrebând cu îngrijorare pe tânărul cuplu despre modul în care își vor câștiga banii, iar aceștia răspund cu seninătate că vor juca la Loterie.

Caricaturile se referă la aspectul vieții private, o căsătorie între doi tineri hippie. În imagine sunt 3 tineri, care arată nevătămat. Partenerul căsătoriei întreabă pe cel în care și-a întâlnit viitoarea soție: „Tu spui că te-ai întâlnit la OCLPP [Oficiul Pentru Construcția Locuințelor Proprietate Particulară]. Răspunsul vine în completarea aspectului tânărului, a cărui apariție este efeminată, nefiind diferențe majore între aspectul celor doi tineri, elemental care face diferența fiind rochia purattă de tânără: „Chiar acum când a primit apartamentul cu trei dormitoare! … ”Aspectul este adesea centrul discuțiilor, iar frizerul este cel care își exprimă părerera cu privire la tinerii hippie. Într-un salon de coafură în care un client arată uimit de rezultatul coafurii, iar frizerul este încântat de rezultat. Clientul este reprezentat ca având o coafură dezordonată: „Bine, dar acum nu știam dacă sunt foarte modern sau nepieptănat!”.

Conflictul dintre generații

Hippies sunt un produs al culturii tinerilor, reprezentarea tinerilor implicand și conflictul dintre generații. Dar această diferență nu este doar o construcție a culturii media: noua generațieavând valorile diferite de cea a părinților. Societatea occidentală are o imagine diferite ce implică nevoia de libertate și timpul liber- în timp ce mintea și corpul lucrătorului sunt reduse din ce în ce mai mult la instrumentele de acumulare. Din convingerea că munca este o datorie sumbră, consumul recompenselor sale, generația părinților pune accentul pe ideea conform căreia consumul este o datorie, care trebuie să fie profitabil.Tinerii îmbrățișează spontaneitatea, mai degrabă decât auto-controlul; comportamente specific copilăriei, sunt acceptate mai rapid decât sofisticarea; iubirea, nu puterea; „renunțarea”, mai degrabă decât carierismul; originalitate spre deosebire de impunerea uniformității; admirație mai degrabă pentru cei nevoiași decât pentrucei puternici; dezordinea este preferată și nu metoda. Diferențele dintre generații sunt prezentate în caricaturi. Noile generații sunt ilustrate ca fiind o povară pentru părinții lor, portretizată ca fiind clasa muncitoare comunistă. O altă problemă care apare în caricaturile cu tineri hippies este conflictul dintre generații. Două tipuri de personaje, tânărul și părinții sunt prezentate în antiteză. Un copil cu părul lung, cu ochelari rotunzi se joacă pe un balansoar. Balansoarul este reprezentat sub forma unui adult care îl sprijină pe tânăr pe spate

Tinerii sunt reprezentati ca având părul lung este legat de un copac cu părul. Este, de asemenea fumând. Este legat de copac, iar mama sa se îndreaptă spre coafor. Insuficiența sa de a avea grijă de sine este evidențiată. Mama lui se întoarce la coafor, dar acesta este lăsat afară. Această scenă ia în considerare faptul că el este nedorit în interior și este lăsat afară, ca un animal de companie. Luând în considerare tinerii la nivelul persoanelor nedorite, văzute ca personaje inutile, care provoacă anxietatea părinților lor. Bineînțeles, cei care sunt criticați nu sunt doar tineri, ci și părinți care le permit să se comporte așa (sau purtându-i pe spate) sau care manifestă egoism (de exemplu, mergând la coafor). O parte din caricaturi conturează generația mai tânără de intelectuali. Acestea sunt prezentate în comparație cu părinții care își manifestă îngrijorarea. În caricature apare o tânără care are haine specifice tinerilor hippie, coafură nonconformistă și pantaloni evazați. Aceasta joacă cărți și are sticle de alcool în jurul său. Tatăl o privește cu îngrijorare, în timp ce mama afirmă „de când a eșuat pentru a patra oară la admitere la facultate a devenit fantezistă … Nu poți să te pui cu acești intelectuali”.

Definiția tinerilor hippie a fost realizată prin comparație cu modelul de cetățean dorit. Muncitorii de la fabricarea sticlei sunt prezentați în prim-plan, iar tinerii hipiie ciocnesc sticlele cu alcool în fundal. Prin urmare, există o comparație între generația veche care lucrează și generația de tineri leneși care au vicii. O altă diferență între generații este dată de percepția aspectului personal. E prezentat un tânăr hippie care se află în scaunul frizerului care îl privește cu uimire  când întreabă: „Spuneți-mi, pot să vă găsesc aici în aproximativ doi ani?”.

În emisiunea Transfocator, este intervievat un profesor la Institutul Politehnic din București, despre care reporterul pretinde că este un „învățător vechi”. Răspunsul profesorului face referire la faptul că o mică parte din tineri constituie un grup cunoscut în alte țări: „Anglia a fost țara când am luat contact cu acest popor huligan. Un grup de tineri desculți, îmbrăcați nebunește,ce pe piept aveau scris Epoca de Piatră”, subliniind de asemenea că” într-o altă capitală, turmele de ovine umplu trupele , străzile, fumatul, disprețuind cursul normal al vieții, inadecvat pentru evoluțiile lumii. Eliminarea de la cursul normal al vieții. Nu am văzut-o în amfiteatru”. Profesorul este cel care pe de o parte desființează principiile mișcării hippie, pe care afirmă că o cunoaște din perspectiva incapacității de adaptare în societate, tinerii romni fiind cei care îi imită din lipsa spiritului critic, fără a interioriza ideile acestora.

Imaginea ostilă: parazitul

Caricaturile ilustrează generația hippie ca fiind un grup de personaje de tip parazitar, comparându-le cu generația părinților, a muncitorilor de rând. Datorită sistemului de propagandă, declarațiile false au înlocuit reprezentările și au format o identitate distorsionată. Prin portretizarea lor în acest fel, orice acțiune împotriva celuilalt nu ar fi percepută ca revoltătoare, pentru că această reprezentare nu reprezintă o ființă umană, prin urmare nu ar fi o problemă să li se facă rău.Referindu-se la tineri ca paraziți, se presupune că se poate renunța cu ușurință la aceștia. Caricaturile în care apare simbolul parazitului sunt legate de relațiile parentale: un tânăr folosește părul mamei ca fotoliu în antiteză cu grija mamei. Există reprezentări ale tinerilor care au aspectul unor insecte care au vicii: fumeaza, beau alcool. Ele sunt de asemenea prezentate în coșul de gunoi, sugerând modul în care societatea ar trebui să se raporteze la aceștia.

Huliganii

Regimul comunist a condamnat unele elemente ale culturii occidentale ca fiind importuri de ordin imperialist decadent în lumea socialistă. Punctele de vedere alternative au fost tratate ca periculoase din punct de vedere ideologic. Orice confruntare cu cee ace însemna cultura oficială și normele sociale a fost tratat de autorități ca fiind rezistență la idealurile sale universale.

Autoritățile au împărțit întreaga cultură a tineretului în două categorii: cei care au contribuit activ la construirea comunismului și a tinerilor antisociali neascultători, inutili din punct de vedere politic, care au fost considerați victime ale Occidentului. Propaganda a jucat un rol important în modelarea modelului oficial al culturii tinerilor. Hippie sunt considerați huligani, care declanșează turbulențe în societate, având obiceiuri scandaloase și conducând acțiuni ilegale cum ar fi furtul. 

Un alt termen care apare în caricaturi și presă este termenul „huligan”. Tânărul hippie este portretizat într-o caricatură cu părul mare și barbă, are un instrument specific vârstei de piatră și îl atacă pe celălalt, fiind deranjat că a fost numit „huligan”. Aceștia sunt portretizați în baruri, atacându-i pe ceilalți și fiind personaje violente sau nepăsatoare. Sunt, de asemenea, identificați cu infractorii, fiind aceia care îi pun pe ceilalți în pericol prin atitudinile lor sau prin săvârșirea unor infracțiuni precum furtul. Termenul de „huligan” este folosit și la televiziunea națională este de asemenea folosit la televiziunea națională unde, la întrebările reporterului, un barman răspunde că nu poate spune că tinerii hippie provoacă probleme și că au existat foarte puține manifestări huliganice.

Aspectul „modern”

Aspectul modern al tinerilor hippie are o serie de trăsături de identificare: părul și barba, hainele extravagante, atitudinea de a nu se integra în limitele societății, iar societatea nu îi poate înțelege, prin confuzia genurilor . Aspectul „modern” este mai degrabă un aspect ciudat, modernul este identificat cu particularitățile occidentale. Una dintre caricaturi se referă la aspectul hippie ca la înțelegerea recursului la modernitate: „Nu asta am înțeles atunci când v-am spus că ar fi bine să aveți un stil de lucru mai modern”.Emisiunea Transfocator cuprinde teme și simboluri pe care le regăsim în caricaturi. Un alt personaj care apare în emisiune este Ariana Vărzar, absolventă a Facultății de Litere. La întrebarea reporterului răspunde că extravaganța este acceptabilă atâta timp cât nu sfidează limitele bunului gust. Ea afirmă că hippie sunt impostori, deci atitudinea trebuie să fie reprobabilă împotriva lor. Se prezintă și un frizer care arată cu atitudine superioară cum taie părul (scurt): „Iată cum îl iau”.

Comportamente negative

Generația hippie este ilustrată adesea în baruri, unde beau, spre deosebire de ceilalți care muncesc sau studiază. Majoritatea caricaturilor îi reprezintă ca având probleme cu alcoolul. O caricatură îi prezintă pe tinerii hippie occidental ca având o problemă cu abuzul de droguri și este relevant faptul că ilustrația a desemnat diferitele tipuri de droguri utilizate. Deși hippie sunt identificați cu consumul de droguri, LSD și alte substațe psihedelice utilizate pe scară largă în Occident, acestea nu erau, în general, disponibile în Uniunea Sovietică, și aceeași situație se întâmpla în România. După cum observă Terjee Tomistu: „hippie de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 din Estonia sovietică au fost destul de conștienți”.^[18]

O categorie de caricaturi îi prezintă pe tinerii hippie cu pahare de vin, la bar, în timp ce se odihneau sau dezbateau probleme superficiale: „L-am văzut pe Johnny în tribunal, poartă dungi … ca în cele mai recente reviste de modă!”. Într-o altă caricatură, doi tineri apar lângă un anunț de angajare, iar răspunsul este: „Când pozițiile de degustare a cognacului vor apărea pe listă, voi merge la interviu!”. O întreagă pagină din revista „Urzica” portretizează tinerii din Occident într-o scenă colorată în care tinerii confuzi care consumă diferite tipuri de droguri.

Muzica

Hippies sunt reprezentate adesea cântând sau ascultând muzică. Muzica rock a fost văzută ca periculoasă de partid, care a considerat că respinge normele și acționează ca o fereastră spre lumea occidentală. Tânăra generație pare a fi înțeleasă greșit de ceilalți, cântând doar pentru a enerva sau a impresiona.

Muzica este unul dintre elementele care, împreună cu hainele, este una dintre principalele trăsături de identificare ale tinerilor hippie. Emisiunea Transfocator începe cu piesa Vremuri, interpretată de formația rock Phoenix, care a fost identificată cu stilul beat și imaginea hippie. Cântecul a fost lansat în 1968 și a fost primul EP al trupei, fiind identificată ca fiind reprezentativă pentru cultura tinerilor.

Tinerii sunt prezentați ca fiind neînțeleși sau ca deranjându-i pe ceilalți: “Cred că îl putem pune și mai tare fără grijă. Nu putem să trezi pe nimeni, deoarece nimeni nu poate dormi oricum!” Gigele, sunt vecinii care dorm în această oră. serios, cum te vei culca cu acest zgomot?. Referirea la” cântăreața cheală” din piesa lui Eugen Ionescu identifică ideea degenerării umane și a relațiilor defectuoase dintre oameni, fiind o referire și la calitatea muzicii care nu este apreciată și înțeleasă de către public: “Mai mulți consumatori doresc să cântați Tăcerea…! Au spus că poate v-ar da o idee. Sunt descriși ca fiind cei care dernajează prin stilul lor de viață.

Concluzii

Opinia și modul de viață hippie au fost, în esență, contrar valorilor noului om promovate de regim, iar membrii mișcării hippie nu se potriveau în cadrul societății comuniste. La Congresul Culturii și Educației Socialiste din 1976 se sugerează necesitatea artei de a prezenta un exemplu pentru generația tânără, un nou tip de exemplu, noul om:

„Lucrătorii au nevoie de o artă cu adevărat revoluționară […] militând cu pasiune pentru perfecțiunea societății și a omului. Vrem ca o artă să facă cele mai nobile sentimente ale construirii noii ordini sociale, ci și să biciuiască mentalitățile înapoiate, să dezvăluie neajunsurile și greșelile, oferind masele o perspectivă inspirată de muncă și luptă pentru progres și civilizație.”^[19]

Finalul emisiunii Transfocator în care sunt prezentate imagini cu tineri hippies se referă la aceeștia ca fiind pseudo-hippies. Emisiunea este construită ca o demonstrație a faptului că hippie nu există, iar grupurile tinere le imită doar pe ele, iar comportamentul lor poate fi corectat cu ușurință. Deși caricaturile și celelalte medii nu recunosc existența unor grupuri hippie în România, doar grupurile tinere care le imită, găsindu-le scuze pentru comportamentul, Securitatea a urmărit îndeaproape și a pedepsit persoanele care făceau parte din problema hippie.

Întreg interviul realizat la final tineri membri ai unui club hippie, în care sunt prezentate așteptările tinerilor constituie, cum se întâmplă cu reprezentările din cadrul caricaturilor, se constituie ca o demonstrație pentru inexistența mișcării hippie, cei care adoptă aceste valori fiind considerați ca încercând să imite sau să iasă în evidență din lipsa altor idealuri. Întreg demersul, la nivel oficial, a fost minimizarea semnificațiilor acestei mișcări, care, în schimb, era supravegheată atent de Securitate.Așadar, deși au existat numeroase încercări la nivelul propagandei  de a transmite o imagine negative cu privire la mișcarea hippie și la generația tinerilor care au adoptat valorile acesteia, a fost foarte dificil să fie controlat modul în care aceste idei au fost adoptate în societate. Dacă analizăm una dintre definițiile culturii de masa care face referirea la acestea ca reprezentâns „reflectarea și exprimarea nevoilor estetice și de altă natură ale ceor mulți”^[20] și, pe de altă parte, cultura de masă se referă la produsele simbolice folosite de majoritate, iar în regimurile comuniste implică influența ideologică, deoarece cea care influențează piața este statul care poate interveni în crearea produselor. Cu toate acestea, așa cum afirmă Herbert Gans: “chiar și așa, creatorii de cultură populară încearcă, de asemenea, să-și impună propriul gust și valori pe audiență, iar mulți se văd ca educatori populari, încercând să îmbunătățească gustul publicului”.^[21] Într-un regim totalitar, chiar dacă statul influențează creatorii de cultură populară, creațiile sunt mai greu controlate de cenzură, din cauza numeroaselor reviste și ziare care au publicat aceste creații.

^[1] Versurile cântecului Vinovații fără vină, compus de Dorin Liviu Zaharia și interpretat de Pasărea Colibri.

^[2] Russell Duncan, „The Summer of Love and Protest: Transatlantic Counterculture in the 1960s: The Transatlantic Sixties: Europe and the United States in the Counterculture”: 144.

^[3] Duncan, „The Summer of Love and Protest”: 144.

^[4] Ashbolt, Anthony, Go Ask Alice’: Remembering The Summer Of Love Forty Years On.” Australasian Journal Of American Studies, Vol. 26, No. 2, 2007: 42.

^[5] Helfrich, Ronald. “‘What Can a Hippie Contribute to Our Community?” Culture Wars, Moral Panics, and The Woodstock Festival.” New York History, vol. 91, no. 3, 2010: 221–244.

^[6]Originile contraculturii occidentale hippie se regăsesc în cultura tinerilor. Noua contracultură a oferit o „conștiință subiectivă” de poezie, cântece, dans, magie, leacuri naturale, viață simplă, împărtășire comună și dragoste.

^[7] Volodymyr Iavors’kji, born 1953, Kyiv, tape recording, 7 November, 1999, Institute of Historical Research, L’viv National University apud Risch, W.J., Soviet `Flower Children `.Hippies and the soviet counter-culture in the 1970s L`viv in „Journal of Contemporary History”, Vol 40, Nr. 3/2005: 579.

^[8] The Year of the Barricades. A Journey through 1968 (New York 1988) apud Risch, W.J., Soviet `Flower Children `.Hippies and the soviet counter-culture in the 1970s L`viv in „Journal of Contemporary History”, Vol 40, Nr. 3/2005: 566.

^[9] Rocking the State. Rock Music and Politics in Eastern Europe and Russia (Boulder, CO 1994) and Timothy W. Ryback, Rock around the Bloc. A history of rock music in the Soviet Union (New York and Oxford 1990) apud. Risch, W.J., Soviet `Flower Children `.Hippies and the soviet counter-culture in the 1970s L`viv in „Journal of Contemporary History”, Vol 40, Nr. 3/2005: 569.

^[10] Terjee Tomistu, „Imaginary elsewhere of the hippies in Soviet Estonia” in Juliane Furst and Josie Mc Lellan, Dropping out of socialism. The Creation of Alternative Spheres in the Soviet Bloc, Lexington Books, Lanham, 2017: 43.

^[11] Massimo Borlandi, Raymond Boudon, Dicționar al gândirii sociologice, Polirom, Iași, 2009: 624.

^[12] Risch, W.J., Soviet `Flower Children `.Hippies and the soviet counter-culture in the 1970s L`viv in „Journal of Contemporary History”, Vol 40, Nr. 3/2005: 565-584.

^[13] Fishzon, Anna. “The Fog Of Stagnation: Explorations Of Time And Affect In Late Soviet Animation.” Cahiers Du Monde Russe, Vol. 56, No. 2/3, 2015: 573.

^[14] [1] A.C.N.S.A.S., Fond Documentar 008833, vol. 22,  f. 298-299.

^[15] Ibidem,  f. 303.

^[16] Ibidem,  f. 304.

^[17] Ibidem,  f. 306.

^[18] Terjee Tomistu, ”Imaginary elsewhere”: 43.

^[19]Congresul educatiei politice si al culturii socialiste.  București: Editura Politică, 1976.

^[20] Massimo Borlandi, Raymond Boudon, Dicționar al gândirii sociologice, Polirom, Iași, 2009:63.

^[21] Herbert Gans, ”Popular Culture and High Culture: An Analysis and Evaluation Of Taste”, Accessible Publishing Systems PTY, 2010: 7.